Ciucu și șmecheria „klaus”. Încearcă primarul Sectorului 6 să îngroape o anchetă de presă?
Reading Time: 4 minutesÎn curtea ansamblului imobiliar „Regie Residence” din Sectorul 6 al Capitalei nu am constatat schimbări, la mai bine de patru luni de când primarul Ciprian Ciucu anunța că a amendat dezvoltatorul cu 50.000 de lei și i-a dat termen de 90 de zile să readucă totul la „prevederile din autorizație”.
„În caz contrar, vom merge în instanță și nu va mai putea vinde apartamentele”, afirma Ciucu în septembrie 2023.
„Eu la clanuri nu mă pricep”
Totul a pornit după ce Libertatea a publicat o investigație, în care arăta că primăria a recepționat fără obiecții lucrările la un ansamblu imobiliar, ziariștii constatând ulterior că la suprafață lipseau peste 100 de locuri de parcare prevăzute în autorizația de construire.
Potrivit presei, dezvoltatorul (AAA Evolution Optimus) are legături cu clanul interlop Vasiloi și conexiuni în lumea politică.
Primarul Ciucu a negat repede orice legătură cu clanul Vasiloi.
„Eu la clanuri nu mă pricep și nu știu în general cine ce construiește, dar aici, dacă nu mă înșel sunt aceiași care m-au dat în judecată pentru că nu le-am permis să construiască în parcul Grozăvești și am protejat spațiul verde”, a afirmat edilul.
Titlul „duce în eroare opinia publică”
În paralel, Ciucu a pus însă la îndoială informațiile apărute în presă.
Prima dată s-a legat de titlul articolului („Cum faci un milion de euro din parcări fictive. Cazul imobiliar care leagă tăcerea primăriei conduse de Ciprian Ciucu de un temut clan din capitală”) și a cerut schimbarea lui, pe motiv că „este factual greșit și duce în eroare opinia publică”.
Jurnaliștii au arătat că există o reglementare din 2006 care permite dezvoltatorilor să reducă numărul minim de parcări cu până la 20%. Ei trebuie să plătească însă o taxă de 10.000 de euro/loc de parcare lipsă, înainte de obținerea autorizației de construire.
În cazul de față, dezvoltatorul nu a plătit taxa, dar nici parcările nu au ieșit la număr. Fiind vorba de peste 100 de parcări lipsă, jurnaliștii au aproximat că dezvoltatorul a economisit cel puțin 1.000.000 de euro. Ziarul nu a modificat titlul.
Câte parcări trebuia realizate
Prin proiectul Regie Residence trebuia realizate 505 locuri de parcare subterane și 327 la nivelul solului. Jurnaliștii au numărat că lipseau 133 de parcări la suprafață.
„Nu a știut” despre o adresă oficială, deși întrebase expres
Ciucu a mutat ulterior discuția către Primăria Capitalei, care nu ar fi deschis un cont pentru încasarea taxei de 10.000 de euro, deși fenomenul parcărilor lipsă „este generalizat în tot Bucureștiul”.
Ziarul a revenit și a publicat adresa prin care Primăria Capitalei informa Primăria Sectorului 6 despre acest cont încă din 2021. Primăria de sector a răspuns că „primarul Ciprian Ciucu nu a știut de existența” adresei primite de la Primăria Capitalei. Instituția a precizat că „primește mii de adrese și nu toate ajung la primar, ci sunt direcționate la departamentele de specialitate”.
Parcările „klaus” de suprafață, o pistă greșită?
Edilul a susținut apoi că a dispus un control și s-a dovedit că ziariștii aveau dreptate.
„Cele semnalate s-au adeverit”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Totuși, el nu a explicat de ce primăria a recepționat lucrările fără obiecții. Ne-a trimis pe o altă pistă, cea a parcărilor „klaus”, suprapuse.
„Locurile de parcare în sistem klaus nu au mai fost găsite în totalitate la fața locului. De asemenea, nu mai erau respectate nici prevederile din autorizația de construire cu privire la procentul de spații verzi și numărul de arbori care ar fi trebuit plantați”, a afirmat primarul.
El nu a precizat explicit dacă este vorba despre parcări „klaus” la suprafață, deși ancheta Libertatea pe acestea le viza. Trebuie spus că în autorizația de construire nu figurau sisteme „klaus” la suprafață, ci doar în parcările subterane. Mai mult, nici avizul de la Primăria Capitalei nu vorbește despre sisteme klaus la suprafață.
În schimb, Ciprian Ciucu anunțat că a amendat dezvoltatorul cu 50.000 de lei și i-a dat termen de 90 de zile să readucă totul la „prevederile din autorizație”.
„În caz contrar, vom merge în instanță și nu va mai putea vinde apartamentele”, a anunțat acesta, plusând: „Voi trimite redacției o copie a amenzii aplicate, care conține inclusiv dispoziția de a RESPECTA AUTORIZAȚIA DE CONSTRUIRE într-un termen de conformare de 90 de zile! Ca să nu mai existe niciun dubiu că aplicăm legea în Sectorul 6!”.
Ziariștii nu au primit nici o copie de pe amendă, dar nici nu au constatat vreo schimbare la parcările din complexul „Regie Residence”, deși, de la anunțul primarului, au trecut mai bine de patru luni.
Bogdan Groșereanu
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.