Deși competițiile sportive s-au încheiat, continuă meciurile din justiție pentru palmares în cazurile Steaua și Craiova.
FCSB a pierdut un recurs pe 4 iunie la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în procesul cu CSA Steaua. A rămas definitivă o hotărâre din 2003 a Curții de Apel București (CAB), prin care palmaresul istoric (1947-1998) a fost atribuit clubului Armatei. De asemenea, au rămas de clarificat perioadele 1998-2003 (AFC Steaua) și 2003 – prezent (FCSB).
Aceeași instanță a admis pe 12 iunie un recurs al FCU, clubul lui Adrian Mititelu, care se luptă cu CSU pentru palmaresul istoric al Universității Craiova. Instanța a retrimis la rejudecare dosarul prin care CSU pretinde palmaresul istoric (1948-1991). Deși Mititelu a interpretat rezultatul ca pe o mare victorie, adevărul e că procesul va fi reluat de la capăt.
Atât în cazul Steaua, cât și în cazul Craiova, avem aceeași observație, aceea că judecătorii au evitat din nou să definească ceea ce interesează pe toată lumea: ce este palmaresul.
Prima instanță care va decide definitiv asta va stabili un precedent, care ar putea fi inclus în legea sportului. După ce a pierdut ultimul proces, Gigi Becali a declarat că nu e normal ca palmaresul să fie divizibil. Vrea să promoveze în lege o definiție a palmaresului preluată după modelul internațional.
„O să facem și o lege în care să înscriem ce înseamnă palmares. În străinătate, există definiția palmaresului. Există doctori în drept sportiv care spun ce e palmaresul. Și noi vom lua de la tribunalele sportive internaționale. Și vom băga în lege ce spun tribunalele despre palmares”, a spus Becali, conform Digisport .
Palmaresul divizibil a fost găselnița de până acum a magistraților pentru a împăca și capra și varza, adică cluburile sportive cu patronii veniți după 1989.
Dar oamenii din fotbal susțin că acest lucru nu este normal.
„Cum adică palmaresul să fie împărţit în trei? E al lui, pe urmă al altuia şi al altuia? Cum adică, poate să fie un palmares împărţit în trei? Este numai unul şi se dă numai unuia”, a mai afirmat Becali, potrivit aceleiași surse.
De fapt, marea miză este palmaresul obținut de aceste cluburi înainte de 1990, mai ales pe plan internațional: Steaua – CCE (1986) și finala CCE (1989); Craiova – semifinala UEFA (1983). La Craiova contează și palmaresul intern, deoarece nici un club din oraș nu a mai câștigat campionatul național din 1991.
- În martie 2023, instanța supremă a stabilit că palmaresul din perioada 1947-1998 nu a fost transferat explicit printr-un act de către noua structură care a preluat clubul (AFC), prin urmare el ar fi rămas în patrimoniul Armatei (CSA Steaua); AFC Steaua ar avea palmaresul din perioada 1998-2003, iar clubul lui Gigi Becali (FCSB) din 2003 până prezent
- În iulie 2023, o instanță a stabilit pe același model că palmaresul Universității Craiova din perioada 1948-1991 a rămas în patrimoniul clubului sportiv al Educației, asociat acum în proiectul CSU; palmaresul ulterior a rămas undeva în aer, urmând să fie eventual revendicat de cei care au patronat clubul (Păunescu, Ilinca, Nețoiu, Staicu, Mititelu)
Impresia generală este însă că întâietate în rezolvarea problemei palmaresului are Gigi Becali. Steaua este un brand uriaș în România, iar Becali are forță financiară și influență politică. Craiova nu are nimic. Va trebui să aștepte finalul disputei Steaua – FCSB.
Pe de altă parte, Adrian Mititelu are probleme nu numai cu CSU, ci trebuie să explice și niște aspecte tulburi din trecut. De exemplu, tranzacția prin care ar fi cumpărat clubul de la Dinel Staicu, în 2005. Despre acest subiect, DDS a scris AICI.
Dinel Staicu și-a expus în centrul Craiovei firma pe care a funcționat clubul în a doua parte a sezonului 2004-2005 (FOTO).

Un trecător s-ar simți pierdut dacă ar vedea în centrul orașului patru sedii (cele ale lui Pavel Badea, Mihai Rotaru, Adrian Mititelu și Dinel Staicu) care fac trimitere la clubul de fotbal Universitatea Craiova. Pe bună dreptate, nu ar înțelege nimic. Sau, mai mult, s-ar putea întreba dacă oltenii sunt sănătoși la cap.












Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.