EMPOWERING JOURNALISM
Articole Internațional

Ucraina a primit avioane de luptă pentru a-și consolida flota aeriană, afirmă Pentagonul

Autoritățile americane nu au precizat tipul de aeronave furnizate armatei ucrainene, care cerea avioane de război de mai multe săptămâni, dar a dat de înţeles că sunt avioane de fabricaţie rusă. apr. 20, 2022 < 1 min

Ucraina a primit avioane de luptă pentru a-și consolida flota aeriană, afirmă Pentagonul

Reading Time: < 1 minute

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat, marți, că Ucraina a primit avioane de luptă și piese de schimb pentru a-și consolida forțele aeriene, informează Agerpres, care citează AFP. Oficialul american nu a precizat însă numărul acestora sau țările care au furnizat aparatele.

”În prezent, au la dispoziție mai multe avioane de luptă decât în urmă cu două săptămâni”, a arătat Kirby, în cursul unei conferințe de presă.

„Fără a intra în amănunte despre ceea ce furnizează alte ţări, aş spune că au primit avioane suplimentare şi piese de schimb pentru a-şi mări flota”, a adăugat el.

Nu a dezvăluit numele furnizorilor

Kirby nu a precizat tipul de aeronave furnizate armatei ucrainene, care cerea avioane de război de mai multe săptămâni, dar a dat de înţeles că sunt avioane de fabricaţie rusă.

„Alte naţiuni care au experienţă cu aceste tipuri de aeronave i-au putut ajuta să pună în funcţiune mai multe avioane”, a spus el.

John Kirby a ţinut să adauge că Statele Unite, care nu vor să apară ca o ţară beligerantă în acest conflict, au facilitat trimiterea de piese de schimb pe teritoriul ucrainean, dar nu au trimis avioane acolo, mai arată sursa citată.