El a tamponat cu Mercedesul un BMW și alte mașini staționate pe bulevard. Pedeapsa e cu amânare și supraveghere pe doi ani.
Judecătorii au fost indulgenți și pentru cariera „meritorie” a doctorului.
În urmă cu doi ani, a devenit profesor universitar la UMF în urma unui concurs controversat.
În urmă cu cinci ani, mama și copilul au murit după o operație de cezariană executată de dr. Berceanu.
Medicul Costin Berceanu a fost condamnat să plătească o amendă penală de 3.000 de euro pentru că în urmă cu trei ani a condus băut și sub influența unor pastile psihiatrice, tamponând mai multe mașini staționate pe un bulevard din Craiova.
Berceanu a recunoscut că pe 12-13 iulie 2022 a înghițit pastile din rețeta părinților (diazepam și xanax), apoi a băut mai mult de o jumătate de sticlă de whisky.
Ulterior, el s-a urcat la volanul Mercedes-ului proaspăt achiziționat și s-a îndreptat către cea mai apropiată farmacie pentru a-i cumpăra pastile mamei sale.
Pe drum, a tamponat un autoturism BMW și a ricoșat în alte mașini staționate în zonă. Proprietara BMW-ului a sunat la poliție și de aici a început ancheta.
Pe 4 iulie 2025, judecătorii de la tribunal l-au condamnat să plătească o amendă penală de 15.000 de lei, cu amânare a aplicării și termen de supraveghere de doi ani.
Magistrații i-au dat o pedeapsă mai blândă considerând că inculpatul avea o carieră „meritorie” în domeniul medicinei (medic primar obstretică-ginecologie), precum și în cel academic (profesor universitar la UMF Craiova).
Cezariană reușită, mama și copilul – morți
Numele lui Berceanu a apărut în ultimii ani în mai multe controverse.
Libertatea a scris despre concursul prin care el a devenit în 2023 profesor universitar la UMF. Medicul a promovat, deși, conform procedurii, a trebuit să depună o listă cu intervențiile din ultimii 5 ani. Printre acestea, și o cezariană din 2020, în urma căreia mama și copilul au murit.
În paralel, s-a desfășurat și ancheta în dosarul în care Costin Berceanu era cercetat pentru ucidere din culpă.
În 2020, Giorgiana și Robert Negrea se pregăteau să devină părinți. Începând cu luna ianuarie, au mers pentru controale la cabinetul privat al dr. Berceanu. Acesta i-ar fi învățat cum să procedeze pentru ca tânăra de 27 de ani să ajungă internată la Spitalul Județean de Urgență Craiova, unde Berceanu era medic primar.
Doctorul a efectuat cezariana, deși nu era de serviciu în acea zi. În jurul prânzului, băiețelul născut de femeie a murit, iar mama a decedat în seara aceleiași zile.
Oficial, pacienta a făcut hemoragie postoperatorie și cheaguri de sânge, apoi stop cardiac.
Tatăl copilului l-a acuzat pe doctor de malpraxis, dar procurorii au clasat dosarul în septembrie 2024, concluzionând că Berceanu nu a comis greșeli de tehnică sau conduită medicală.
El a prelungit intervenția pentru extirparea unor chisturi ovariene descoperite în timpul operației, care nu reprezentau o urgență și care puteau fi îndepărtate ulterior. Femeii nu i s-a făcut ecograf înainte de operație, dar nici nu era obligatoriu, susțin magistrații.
În ceea ce privește decizia de a extirpa chisturile în același timp cu cezariana, oamenii legii au hotărât că aceasta „intră în marja de apreciere a medicului curant, marjă ce are la bază principiul independenței profesiei de medic”.
Judecătorii nu au putut stabili cu exactitate dacă pacienta și-a dat sau nu acordul pentru prelungirea operației și extirparea chisturilor. Un martor susține că, deși aflată sub anestezie, ea și-a dat acordul verbal, iar altul afirmă că nu a răspuns. Soțul nu a fost întrebat. El a contestat clasarea dosarului de ucidere din culpă, dar pe 1 iulie 2025 acțiunea i-a fost respinsă de judecători.
Apelul, la instanța condusă de soția sa
Trei zile mai târziu, Costin Berceanu a scăpat ieftin și în dosarul accidentului provocat în 2022. A primit amendă penală de 3.000 de euro, deși el propusese muncă în folosul comunității prin acord de recunoaștere a vinovăției. Totuși, nu i s-a interzis să conducă mașina, deși testele au arătat că medicul băuse zdravăn înainte să se urce la volan – alcoolemie de 2,15 la mie, revizuită ulterior la 2,25 la mie.
DIICOT a atacat hotărârea judecătorilor de la Tribunalul Gorj, iar apelul se va judeca începând cu noiembrie 2025 la Curtea de Apel Craiova – instanță al cărei președinte este Manuela Cristina Berceanu. Soția inculpatului.
Bogdan Groșereanu









Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.